Un bebeluș de 5 luni a murit, mama acestuia a fost rănită grav, iar alte două persoane au fost rănite ușor, luni (24 iulie), în urma unui accident rutier produs în comuna harghiteană Corund, între două mașini. Ambii șoferi au făcut manevre neregulamentare.
Potrivit Poliției Harghita, accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a efectuat, neregulamentar, virajul spre stânga, în vreme ce al doilea șofer a depășit pe linie continuă, intrând în coliziune cu primul, relatează Mediafax.
„Un șofer, în vârstă de 41 de ani, din comuna Corund, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 13A, a efectuat neregulamentar o manevră de mers spre stânga, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de un consătean al său, de 29 de ani, aflat tot neregulamentar în depășire, peste linia continuă”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.
În urma acestuia, un bebeluș de cinci luni a murit, iar mama acestuia a fost grav rănită.
„În urma impactului, o fetiță de 5 luni a decedat și mama sa, în vârstă de 17 ani, a fost rănită grav. Alte două persoane din autoutilitară au fost rănite ușor”, potrivit Poliției Harghita. Șoferii nu consumaseră băuturi alcoolice. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.